Ora de lectură

”Baloanele cu esențe se spărgeau la cea mai mică atingere vărsând parfumuri ușoare. E lesne de înțeles că fetele zburau acum în straturile de sus. Ar fi fos interesant de aflat cum se hotărâse aerul de pe New Land să se adune în baloane, în funcție de esențe de parfum, ce anume în compoziția lui hotărâse asta. Dar pe cine să întrebe? Nu puteau risca să dispară planeta pentru o simplă curiozitate de-a lor.”

*Despre ce baloane este vorba?

*De care planetă se vorbește? 

*Cine a nimerit și cum pe o altă planetă?

Răspuns la acestea și la alte întrebări vei afla citind azi:

”Copilul care a traversat Universul”, de Simona Liutiev

Sursa: http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/new-land-%C8%99i-titirezii-de-acadea-fragment-din-volumul-copilul-care-a-traversat-universul-de-simona-liutiev/2891

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

-Aterizaaaaaaareeeee, se auzi deodată, în timp ce fetele plonjau cu fruntea direct într-un praf roșu, dulceag. Haideți fetelor, ați ajuns pe Pământ!

-Dar nu voiam acasă! Hei, stai, dar ăsta nu e Pământul nostru!

-Nu, e pământul nostru, se auziră glasuri ascuțite care se întorceau ca într-un ecou.

-Dar ce repede ați ajuns, se auziră și mai multe voci în jur.

 Când se dezmeticiră, fetele văzură alături zeci de titirezi rotitori, care dansau în reprize, într-un picior, cu opriri scurte. Semănau cu zbârneii pe care-i invârtea Sky pe parchet când era mică. Numai că acești titirezi nu se opreau de tot, decât la apusul soarelui, când regele strănuta pe ei atât de tare, încât li se scurgeau culorile. Nimeni nu-l văzuse vreodată pe rege, dar auziseră că avea alergie la culorile apusului, nu le putea suporta deloc. Dar nici nu găsise o soluție ca împiedice soarele să mai apună, să fie mereu zi. Astfel că, de fiecare dată când soarele se pregătea de culcare, pe rege îl apuca o așa criză de strănut, că își întina toți supușii. Se spunea că acela e momentul când puteai părăsi planeta. Era atât de plin de stropi strănutul lui, încât le făcea duș tuturor titirezilor, care erau obligați să se culcușească așa, întinați, în cocioabele lor spinoase și suculente din cactuși.

Se spunea că regele acesta avea cele mai frumoase fete pe care și le putea închipui cineva. La fiecare criză de strănut, se nășteau câteva prințese, care se transformau în prințese roz, un roz ca de Ierusalim, abia în zori, când își făceau prima baie în curcubeu.

Sky și Sao, se sprijiniră una pe alta ca să se ridice, dar nu puteau scoate nici măcar un sunet de uimire. Tărâmul aceasta era mai ceva ca în povești, toate culorile curcubeului se imprimaseră în scoarța planetei și a locuitorilor. Puteai auzi râuri din suc bolborosind cu bule, cascade din baloane de săpun, peste tot vedeai cabane decupate în cactuși mustoși cu acoperiș din paiete, aerul era din baloane cu miros de flori, iar munții din caramel cu tobogane de bezea. Peste tot unde te uitat dădeai de mult, mult, prea mult zahăr. Totul aici era amețitor la propriu. De la mirosul prea dulce, la culorile spiralate, la lumina puternică. Și, din nou, ca peste tot în univers, multă-multă mișcare. Munții se mișcau, vulcanii musteau caramel, râurile fierbeau, pământul se desprindea și se unea mereu ca piesele de puzzle. Singura distracție a titirezilor era să combine piesele astfel încât planeta lor să arate în fiecare moment altfel, diferit. Dacă voiai să urci pe un munte, până ajungeai la el, deja se muta în altă parte. Titirezii ăștia se țineau de șotii.

-Dacă vreți să vă plimbați pe vreo variantă de New Land, trebuie să vă puneți schiuri în picioare. Nu vă putem permite să călcați murdare pe pământul nostru. Nu vrem să riscăm să ne dați vreo boală. Hai, puneți-vă schiurile astea din ciubuc și așteptați zorile lângă curcubeul sacru pentru baia de culori. E singurul moment când puteți face o baie. Până atunci, admirați apusul. Soarele nostru, ca și al vostru, se culcă în cel mai frumos fel văzut vreodată. Numai regele nostru nu-l suportă, parcă e blestemat. Cum să nu radiezi peste o planetă atât de dulce, veselă și colorată? Deodată, se auzi un tunet cu întreruperi și se porni un potop de sirop de zahăr ars care întină toată valea. Titirezii dispărură ca prin farmec. Încercând să dezlipească broboanele de caramel, Sao și Sky se treziră cu urme ca de arsură. Dar nu avură timp să-și plângă prea mult de milă, căci observau cum din ceea ce înainte fuseseră doar stropi, acum fierbeau în contact cu pielea și scoteau un abur fin, transparent, cu un contur ca de stafie. Apoi aburul se ridica și se amesteca cu baloanele de aer. Forme, râsete, culori și parfum prindeau viață în fața celor două musafire nepoftite, părând să nici nu le observe și se îndreptau cu toatele în susul curcubeului, aștepând dimineața.

-Sao, îți dai seama, tocmai am văzut cum se nasc copiii!

-Eu nu cred că noi ne naștem din abur, răspunse Sao, foarte nemulțumită de aflarea misterului. Și nici nu suntem făcute din scuipat cu zahăr.

-Ei, nu o lua chiar așa! Tare supărăcioasă ai devenit! Asta e planeta soră geamănă cu a noastră și asta se vede deja. Și la noi copiii vin întâi cu sufletul și-și caută părinții, apoi, o forță nemaivăzută și neștiută le pornește inima. Nu ți-a arătat mama ta niciun film despre cum se formează copiii? Eu am văzut la mami pe telefon și nu am mai putut să uit, dar i-am spus că nici nu mai vreau să văd niciodată. Cum facem să fim și noi ca titirezii, ceru Sky un sfat. 

-Vă pot ajuta eu, se auzi ciobocometa. Din cauză că nu am colțuri, mă pot învârti ca un disc, exact cum fac titirezii, nu e nicio diferență. Ce culori vă plac? V-ați hotărât? Trebuie să semănați cât mai bine cu titirezii, să nu își dea nimeni seama că sunteți fetițe. Altfel, toată planeta va dispărea. Singurul moment când puteți face asta este înainte de răsăritul soarelui, când toți se trezesc și dau buzna la curcubeu să-și facă baia zilnică de culori. Să sperăm că în îngrămădeala aceea veți trece neobservate. Cea mai mare înghesuială este la mov, verde, roșu și albastru, așa că vi le recomand. Fix în această ordine. Curcubeul sacru e singurul loc de pe planeta asta care nu își schimbă locul.

-Dar mie îmi place roz, zise Sky, și nu e în curcubeu. 

-Și mie portocaliu, completă Sao. 

-Din păcate, Sao, nu poți alege portocaliu sau galben fiindcă sunt culori rezervate doar celor în vârstă. Nici tu, Sky, nu poți alege roz, căci e doar pentru prințese. Și nu e un roz oarecare. Este exact rozul pe care-l face soarele la răsărit în Țara Sfântă. De aceea voi nici nu îl puteți vedea de pe Pământ. Ce, știa vreuna din voi că există roz în curcubeu? Vedeți? Trebuie să vă mulțumiți cu ce este. În plus, de ce ați vrea să ieșiți în evidență? Aici nu e ca pe Pământ. Nici chiar acolo nu e prea bine să vrei să fii altfel. Uitați-vă la mine, ce am rezolvat că sunt diferită? 

-Păi, uite, că așa diferită cum ești, ai găsit un loc și pentru tine. Chiar, de ce nu rămâi aici? Oricum pe Neptun nu te apreciază nimeni. 

-Nimeni nu ar trebui să își dorească să trăiască altudeva decât unde s-a născut. Toate au un rost. Acolo este locul meu. Uite, de exemplu, cum ați fi ajuns voi aici dacă eu îmi părăseam planeta? Nu ne-am mai fi întâlnit, iar voi nu ați fi avut cum să aflați de planeta New Land. Cândva, fiecare va afla care e rostul lui acolo unde s-a născut. 

– De ce plângi? Sao, încetează, aici nimeni nu e trist, încercă să o încurajeze Sky. O să-i trezești pe toți! Așteaptă măcar să înceapă muzica Universului să te acopere. Nu s-a referit la tine, cometa chiar nu a vrut să te jignească. 

-Muzica Universului? Chiar la toți le place muzica, suspină Sao. La fel și matematica? 

– Da, confirmă cometa! Armonii ca aici nu o să mai întâlniți în viața voastră. O să vi le amintiți cândva. Muzicienii voștri romantici au fost aici. Și matematicianul Newton a iubit muzica. Acum, hai, să facem cumva să arătăm ca titirezii, că se apropie dimineața! Una din voi să stea sub mine, cealalată deasupra. Puneți ciubucul vertical să țină loc de picior și, țineți-vă bine de el! V-ați dat vreodată în lanțuri? Nu, cred că sunteți prea mici. Haideți, pregătiți-vă pentru răsărit! E ceva de-a dreptul specataculos! Trebuie să ne apropiem. Țineți minte că avem o singură încercare până când vin titirezii. Dacă ratăm, nu veți cunoaște prințesele și toată planeta aceasta va dispărea de sub noi, până să ne dăm seama. Dar dacă veți ieși frumoase și prințesele vă vor alege ca să alunece cu voi pe curcubeu pentru baia de dimineață, veți fi cu adevărat norocoase. Trebuie să vă iasă spirala perfectă. Știu eu care e mișcarea de rotație și cu ce viteză se face. Lăsați pe mine! O să vedeți că sunt și eu bună de ceva pe lumea asta infinită.

-Vrei să spui că nu ai greșit drumul și ne-ai adus aici intenționat? 

-Ce ar fi o călătorie în Univers, dacă două fetițe nu întâlnesc prințese adevărate? 

-Noi voiam să ne întâlnim cu prietenii noștri!

-O să-i întâlniți și pe ei, vă așteaptă. 

-De ce nu ne-a spus nimeni asta până acum? 

-Haideți! Tineți-vă bine! Să nu cumva să vă dezlipiți! E șansa voastră! 

O muzică suavă, creștea la fiecare secundă de gând, pe măsură ce soarele, încălzit, se dezvelea de sub pătura norilor nopții. Titirezi încă amețiți se năpustiră pe ușile colibelor cactus ca să nu-i prindă soarele decolorați. Mustul cactușilor-colibă le dizolva culoarea peste noapte și erau de nerecunoscut. Ăsta era acum norocul fetelor, că la primul ceas al dimineții, niciun titirez nu mai era spiralat. Așa cum le spusese ciobocometa, bălăceala cea mai mare era la mov, verde și roșu. Cometa le duse dintr-o singură mișcare de disc pe sub toate culorile curcubeului, până ca ele să apuce să se dezmeticească sau să aibă vreo preferință. Arătau acum ca două acadele perfecte în razele soarelui, tocmai la timp să audă râsete zglobii, exact ca atunci când ești gâdilat. Sus, pe bolta curcubeului, prințese mici, încă transparente, se aruncau pe titirezi, pe care-i mânau învârtindu-se până la cascadele de clăbuci, unde-și făceau înviorarea. Unele zburau mai sus, prin baloane cu miros suav, altele, mai plinuțe, se ridicau mai aproape de sol, printre baloanele cu esențe tari. Aerul din toată atmosfera planetei acesteia avea bază și vârf, întocmai ca un parfum. Cascada prințeselor era roz decolorat sus și foarte aprins jos. Prințesele tinere și ușoare preferau să plonjeze din vârf, în timp ce surorile mai mari, se duceau direct în valurile de spumă spartă de la baza curcubeului. Dintr-o dată, chiar pe discul ciobocometei, transformată acum în titirez, se aruncase un bebe prințesă, care făcea prima ei baie. Fetele erau atât de emoționate, că nu îndrăzneau să se miște, nici măcar cât să își întoarcă capul. Se țineau strâns de bețele de ciubuc, în timp ce inima le bătea cu o viteză inimaginabilă. Noroc că în hărmălaie nici nu se auzea, altfel le-ar fi dat precis de gol. 

Baloanele cu esențe se spărgeau la cea mai mică atingere vărsând parfumuri ușoare. E lesne de înțeles că fetele zburau acum în straturile de sus. Ar fi fos interesant de aflat cum se hotărâse aerul de pe New Land să se adune în baloane, în funcție de esențe de parfum, ce anume în compoziția lui hotărâse asta. Dar pe cine să întrebe? Nu puteau risca să dispară planeta pentru o simplă curiozitate de-a lor. Vor căuta informația când vor ajunge acasă. Deocamdată, momentul era unic. Înțelegeau parcă și de ce vânau oamenii clipe și nu ani. Ar fi putut explica și cum adică poți trăi o clipă cât o viață. Lui Sky îi venea să râdă gândindu-se la cadourile de la grădiniță sau de la ziua ei. Cutii mari, strălucitoare, ambalaj mult, polei, fundițe pentru cine știe ce joc de plastic sau păpușă. Toți copiii săreau pe cadourile mari, fără să știe, de fapt, că cele mai frumoase cadouri, o carte, o bijuterie, nu au nevoie de volum, ca să nu mai vorbim de acele daruri care nici nu pot fi ambalate: dragostea părinților, prietenia, râsul, bunătatea. 

Fetele nu aveau surori, așa că nu mai asistaseră înainte la baia unui bebeluș. Nimic însă nu se compara cu baia unui pui de prințesă. Universul cânta romantic și difuz, titirezii dansau împrejur, prințesele alegeau cele mai mari bule roz și le suflau către bebelușă, în timp ce ciobocometa și fetele noastre îi dădeau drumul de sus prințesei și o prindeau două jeturi mai jos și tot așa până la baza cascadei, în chicoteli generale de plăcere pură. Sky putea să jure că și Soarele surâdea, exact ca într-un icon de pe calculator. Acum el reușise să iasă cu totul de după perdeaua nopții și ultimele armonii se pregăteau să încheie jocul roz, dintr-o lume spiralată și parfumată. Sao își pironise și ea ochii spre soare, nu se putea să se întoarcă acasă fără o aventură incendiară. Ceva în ființa ei striga spre soare, încă de la începutul călătoriei lor. 

-Vreau să mă luați cu voi, le strigă o prințesă. 

Fetele înghețară, nu ar fi trebuit să se dea de gol. Nici nu știau prea bine cum fuseseră descoperite, cum de își dăduse cineva seama, așa că tăcură.

-Hei, cu voi vorbesc! Nu o să spun la nimeni! Vreau să merg cu voi. M-am plictisit de atâta dulce și roz, insista prințesa.

Sky și Sao văzură o prințesă frumoasă care privea de pe un disc de loly-pop la baia generală. 

-Tu de ce nu faci baie, îndrăzni să o întrebe Sky. 

-M-am plictisit să fac în fiecare zi același lucru. Totul se repetă la nesfârșit! Vreau aventură! Sunt prințesă, ar trebui să am tot ce-mi doresc! Și sunt prea deșteaptă să mă mulțumesc doar cu curcubeie, băi de spumă, titirezi de acadea. Eu vreau mai mult de la viața mea! Și trebuie să am! Tatăl meu e rege! Dacă nu mă luați cu voi în secunda asta, o să fac un tărăboi de o să se oprească și titirezii din învârtit, iar curcubeul o să fie atât de furios că o să dispară toată planeta asta cu distracția ei stupidă cu tot. Dacă eu nu mă distrez, atunci să nu se mai distreze nimeni. Ați înțeles? 

Fetele nu înțelegeau cum cineva atât de frumos și firav poate fi atât de egoist. Încă nu își reveneau din uimire și nu știau ce să-i răspundă, ca nu cumva să o supere și mai tare. Pe de altă parte, nu puteau să-i permită să distrugă întreaga planetă pentru o dorință atât de absurdă de-a ei. Le trebuia repede un plan, dar parcă nu se puteau concentra de uimire. Ca de obicei, cometa le scoase din încurcătură. 

-Sigur că te luăm, dar mai întâi trebuie să te duci să ceri voie părinților tăi și să îți iei la revedere. De unde să știm noi că nu ne păcălești? Dacă nu ești o prințesă așa cum spui? Prințesele au maniere. Trebuie să fii o fetiță absolut specială ca să mergi cu noi în călătoria asta. Și mai ales curajoasă. O fetiță care pleacă pe ascuns, pur și simplu nu merită un așa un cadou. Noi te vom aștepta aici. Sunt convinsă că tatăl tău, între două strănuturi, va avea timp să se gândească dacă îți dă voie. Și mai trebuie să fii absolut convinsă că nu mai ai nevoie de nimic de acasă, căci, bagă de seamă, niciodată nu te vei mai putea întoarce. În locul tău, m-aș gândi foarte bine, din câte îmi dau eu seama, aici nu îți lipsește nimic, va fi foarte greu să te obișnuiești fără toate astea, mai ales dacă nu ai mai fost plecată niciodată nicăieri. Poate găsești chiar o idee, inventezi ceva să faci diferit pentru planeta ta, ca să te simți și tu bine. Nu e nevoie să pleci de acasă, ca să fii fericită. Poate dacă ți-ai găsi o activitate preferată, ceva ce-ți place să faci foarte mult și mai tot timpul…știi…nu trebuie să faci chiar tot ce face restul lumii. 

-Nu mă mințiți? Mă așteptați aici? Vedeți că ați promis!

-Suntem oameni și comete de cuvânt!

Prințesa roz plecă agale spre dealul curcubeului care aproape că-și pierdea conturul drumului. 

-Acum putem să fugim, spuse Sao.

-Nici gând, stigară în cor Sky și ciobocometa. Ne-am dat cuvântul. Nimic nu valorează mai mult decât cuvântul nostru. Ce, vrei să ne facem de râs? Noi știm să ne purtăm, părinții noștri ne-au crescut foarte bine! Să nu îi facem de rușine, mai ales în fața unei prințese. 

-Ei, aș, parcă am și avea față de cine să ne rușinăm! Oricum nu o să ne mai vadă niciodată. Ce contează? Nu e decât o prințesă râzgâiată, care are tot ce-i trebuie și tot nu e mulțumită. Fata asta n-ar rezista nici o secundă în Univers. Chiar i-am face un bine dacă am fugi acum, se hotărî Sao. 

-Nu, dragă, nu, nu, nu și iarăși nu, spuse cometa răspicat fără să-i lase altă soluție! Știi cum m-aș simți eu dacă nu mi-aș ține cuvântul? Nici nu contează ce am promis și nici cui am promis, cel mai mult contează că am promis. Nici eu nu sunt de acord să pleci de unde te-ai născut, v-am mai spus-o, dar mai cred că nu poți să-i forțezi pe alții să creadă ca tine. Cum ar fi fost dacă eu nu v-aș fi ajutat să ajungeți până aici? N-am spus niciodată că e bine sau rău ce faceți, asta doar voi trebuie să hotărâți. Lăsați-o și pe prințesă să hotărască ce e mai bine pentru ea! Sunt convinsă că va lua hotărârea corectă, doar a fost crescută regește.

Tocmai când se pregăteau să vadă apusul, se porni un potop de strănuturi fără oprire. Se părea că regele își descoperise o nouă alergie. Dar acum nu apusul îl supăra și-i provoca alergie, căci stropii aceștia nu mai semănau deloc cu cel de zahăr ars. Din contră, erau acizi, titirezii țipau și se învârteau ca arși, găuriți, iar regele pur și simplu nu se mai oprea din strănutat. Niciun bebeluș de prințesă nu s-a mai născut. Toți titirezii se ascundeau prin cactușii lor, iar prințesele pur și simplu se opriseră din râs. Planeta rămăsese încremenită ca un puzzle neterminat, era prima dată când se oprea. Nici măcar cascadele nu mai curgeau, baloanele de aer nu se mai mișcau. Doar hap-ciu, hap-ciu, hap-ciu s-a auzit până a doua zi de dimineață, când întreaga planeta arăta mai găurită decât Marte. Parcă plouase cu sodă și o arsese toată. 

Dis de dimineață, așteptând la locul stabilit, fetele priveau din nou formarea curcubeului, când, Sao se trezi cu o acadea în cap, care se rostogoli până la picioarele lui Sky. Era învelită într-un polei ciudat, amestec pastelat de roz și portocaliu, chiar culorile lor preferate. În interiorul acadelei, pe un bilețel, era scris următorul mesaj: 

Fetelor, așa cum v-ați dat seama deja, tata s-a supărat foarte rău și acum e foarte bolnav. Mama plânge într-una. Surorile mele mă imploră să nu plec și îmi propun tot felul de jocuri amuzante. De exemplu: să le dau lecții de muzică, să le învăț să scrie, să facem noi ce puzzle ne place din planeta noastră. Îmi dau seama cât de nedreaptă am fost cu toți, abia acum realizez că sunt atâtea lucruri pe care le-aș putea face aici, că mă simt chiar vinovată că nu m-am gândit la ele până acum. Cel mai trist a fost că nu s-a mai născut nicio prințesă astăzi din cauză că eu l-am supărat pe tata. Chiar dacă niciunul din ei nu mi-a interzis să plec, s-au simțit foarte triști că nu au făcut totul pentru mine ca să fiu fericită. Acum trebuie să-i conving că mai mult decât au făcut deja nu se putea și să le promit că nu voi mai fi niciodată nerecunoscătoare. Sunt un copil iubit. Se vor obișnui și ei la gândul că, va veni totuși o zi când toate vom pleca pe o planetă a noastră. Asta nu înseamnă că îi vom uita vreodată sau că New Land nu rămâne casa copilăriei noastre.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 2016, adrese utile, autocontrol, citire, Clasa 4, conversații, educație, emoții, l. rom, Lectură, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s