Lumea pălăriilor

Sursa: http://orapovesteicaie.blogspot.com/2015/07/istoria-palariei.html

LUMEA PĂLĂRIILOR…

 
Pălăria, un accesoriu bun venit în societatea noastră.
Astăzi am vrea să vă propunem să descoperiți cum și unde a apărut pălăria…
Lectură plăcută.

Este aproape imposibil de spus când a apărut prima pălărie. Totul a început, probabil, atunci când omul preistoric și-a acoperit capul cu pielea sau blana unui animal și a realizat faptul că acest lucru ar putea avea anumite avantaje. Una dintre primele imagini în care apare o pălărie este o pictură din anul 3200 î.Hr. dintr-un mormânt din Teba, care reprezintă un om purtând pe cap ceva ce pare a fi o pălărie de pai. O altă pălărie care vine de la începuturile istoriei este pileusul – un acoperământ fără boruri – un coif, de fapt – pe care sclavii din Iliria, Epir și Grecia antică îl puteau purta la eliberarea din sclavie, pileusul fiind chiar considerat un simbol al libertății. În Roma antică, sclavii eliberați purtau boneta frigiană, de origine anatoliană, un fel de căciuliță de lână cu vârful îndoit înainte.
Potrivit legendei, Sf. Clement este cel care în jurul anului 800 d.Hr. a descoperit pâsla (fetrul) pe când, călugăr rătăcitor fiind, și-a umplut sandalele cu lână pentru a-și proteja picioarele; umiditatea și transpirația de la mersul pe jos au comprimat fibrele de lână, transformându-le într-un material dur, dar confortabil și plăcut la atingere. Pălărierii din Irlanda, dar și din alte țări, îl consideră pe Sf. Clement – Patronul Spiritual al pălărierilor. Specialștii spun însă că fetrul a fost adus din Asia, fiind descoperit de triburile nomade care utilizau lână de oaie „împâslită” pentru a confecționa corturi sau articole de îmbrăcăminte. În Europa, una dintre primele utilizări ale fetrului a fost în Grecia, pentru confecționarea Petasos-ului, prima pălărie cu boruri cunoscută.
În timpul Evului Mediu, pălăriile erau considerate un accesoriu destinat exclusiv membrilor de rang înalt ai societăţii, fiind confecţionate în diferite forme – conice, pătrate sau cu onduleuri. Cruciații sunt cei care au adus în Europa moda turbanului oriental. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pălăriile cel mai des întîlnite erau cele bărbăteşti confecţionate după moda spaniolă – înalte, din fetru închis la culoare, avînd borul întors în faţă, ornate cu o cataramă sau o broşă prinsă pe o panglică şi, uneori, cu pene.
Cu toate că din cele mai vechi timpuri femeile și-au acoperit capul cu voaluri, baticuri, glugi sau bonete, abia în secolul XVI au apărut primele pălării destinate femeilor, care au împrumutat în general modelul celor purtate de nobilii de la curțile regale. Abia în cursul secolului XVII, pălăriile de damă au început să aibă un stil propriu, fără a mai fi influențate de moda masculină. Termenul modistă (în engleză „milliner”) vine de la orașul Milano, binecunoscut în acele timpuri ca locul de unde proveneau cele mai de calitate accesorii pentru pălăriile de damă, cele mai moderne și mai scumpe materiale.
Tot în secolul XVII, în moda pălăriilor bărbătești a fost creat modelul pălăriei bicorn și tricorn din fetru negru, ornată cu panglici aurii şi pene de struţ. La jumătatea secolului XVII, în confecționarea pălăriilor a fost introdus paiul, în special în Elveția și Italia, împreună cu imitațiile acestuia, realizate din hârtie, carton, iarbă și păr de cal. În prima jumătate a secolului XIX, pălăriile de damă au devenit foarte largi fiind decorate cu multe paglici, flori, pene și diverse ornamamente care le făceau să pară și mai mari decât erau. La începutul secolului XX, femeile purtau încă aceste pălării enorme, dar odată cu venirea modei purtării părului scurt, prin anii 1930, aceste pălării au început să dispară, locul lor fiind luat de pălăriile mai mici în formă de clopot, cilindru, con. Suprarealismului i se datorează fantezia deosebită a pălăriilor din anii ‘30, mergându-se chiar până la forma ghetei (!).
În perioada 1930-1950, New York-ul, cu mulții săi imigranți europeni, a devenit orașul-centru al pălărierilor și modistelor cu celebrele ateliere de pălării de pe Fifth Avenue: Sacs Fifth Avenue, Henri Bendel sau Bergdorf Goodman. Cel de-al doilea război mondial readuce în atenție nota clasică, punându-se accentul pe simplitate și confort. Jacqueline Bouvier-Kennedy revolutionează în anii ‘50 lumea pălăriilor, lansând un nou trend: al dimensiunilor mici și al formelor rotunde, de tip tocă ușor tronconică.
La sfârșitul anilor `50, odată cu apariția vestimentației pret-a-porter, dar și cu tendința femeilor de a-și face o carieră, timpul și energia necesare pentru „a fi la modă” au început să scadă și, odată cu ele, și interesul pentru pălărie. La fel și în anii `60 când pălăria a fost în continuare uitată, locul ei fiind ocupat de peruci și coafuri colorate, tapate și întărite cu fixativ. Atât bărbații, cât și femeile, și-au dat seama că se pot îmbracă mai puțin formal și au gândit că pălăria a fost un „accident” temporar a cărei istorie s-a încheiat. Cu toate acestea, în anii `80 și `90 a existat o renaștere a interesului pentru pălărie mai ale pentru cele de damă. Acest lucru a fost într-o mare măsură influențat de persoane publice, cum ar fi cele din familia regală britanică, în special Printesa de Wales și entuziasmul ei pentru a purta pălării. Au aparut noi designeri iar sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI a fost o perioadă inovatoare, marcând o nouă eră a pălăriilor care a culminat cu nunta regală a Prințului William cu Kate Middleton ce le-a adus înapoi în centrul atenției.De-a lungul istoriei sale, pălăria a fost un indicator al statutului social, dar și un simbol al schimbării. Fiind purtată ca element de protecție, în armată, pentru motive religioase sau ceremoniale, pentru siguranță sau ca un accesoriu de modă, pălăria a marcat în permanență tranziția la un statut mai modern. Istoria pălăriei este, de fapt, istoria modernizării, a dezvoltării economice și a crizelor, a revoluțiilor, și, de ce nu, a războaielor și a păcii. Pălăriile definesc generații și impiedică o clasificare superficială a oamenilor, vorbind despre timpurile în care ei au trăit și despre ce au avut de spus generațiilor care le-au urmat ..…
Câteva pălării din istorie:
Fedora: este o pălărie îndoită de-a lungul pe partea de sus și strâmtată în față și pe părțile laterale. Pălăria a apărut ca un accesoriu rezervat aristocraților la sfârșitul secolului XIX. Este de obicei purtată de bărbați. Numele său provine de la titlul unei piese de teatru scrisă în 1882 în care eroina principală apărea pe scenă purtând o pălărie similară cu ce numim astăzi „fedora“.
Melonul sau pălaria derby: a fost un accesoriu la modă la începutul secolului XX. Melonul
a fost inventat de William Bowler, un pălărier din Londra și inițial a fost o piesă care făcea parte din costumul de echitație, fiind mult mai practică pentru călărie decât pălăriile înalte utilizate până atunci.
Jobenul: a devenit un accesoriu popular în 1850, o dată ce Prinţul Consort Albert a început să îl poarte. Primul joben a fost confecţionat din fetru obţinut din blană de castor.
Sombrero: pălăria mexicană are o margine foarte largă pentru a ține soarele cât mai departe de purtătorul ei. Numele vine de la cuvântul spaniol „sombra”, care inseamnă „umbră”.
Pălăria Panama: este o pălărie cu boruri tradițională de origine ecuadoriană, facută din frunze împletite de paie Toquilla. A apărut la începutul secolului XX iar legătură cu Panama este dată de faptul că muncitorii care au construit Canalul Panama au folosit-o ca protecție împotriva soarelui arzător.
Borsalino:
este numle unei companii fondate în 1857 de Giuseppe Borsalino care a fost inițial cunoscută pentru pălăriile sale Fedora. Borsalino a devenit apoi celebră pentru pălăriile de afaceri produse și pentru fetrul de calitate utilizat care era obținut din blană de iepure belgian. Astăzi compania realizează o mare varietate de produse, cum ar fi pălării, cravate, haine, ceasuri, parfumuri și chiar biciclete de modă veche, încearcând să păstreze farmecul și clasa modei începutului de secol XX.

Porkpie: pălărie care a intrat în moda masculină la mijlocul anilor 1800, după ce fusese purtată în special de femei; și-a primit numele pentru asemănarea cu un tip de plăcintă specific britanică; este practic o fedora de formă tubulară cu o calotă perfect dreaptă.
Pălăria clopot: pălărie de damă foarte la modă în anii 1920.

Toca (pălăria cazemată): pălărie de damă, mică, de forma unei coroane plate cu părți drepte, verticale, și fără boruri. Jacqueline Kennedy este cea care a facut din palariile toca un must have al anilor 1960.
Pălăria cocktail: pălărie de damă. Intră în componența ținutelor de seară. Este mică, decorată cu mărgele, bijuterii, pene și voal. A apărut ca o alternativă la pălăria cu boruri mari.

Homburg: a făcut istorie în special prin asocierea cu gangsterii americani, dar a fost introdusă de prințul de Wales în urma unei vizite în Germania; este o pălărie dură, cu o adâncitură care desparte calota în două părți, boruri de lățime medie, întoarse.
Bereta: este un tip de pălărie rotundă, moale și scundă, confecționată de obicei din fetru. A apărut în Evul Mediu fiind purtată atât de oameni de rând, cât și de militari. Astăzi, este purtată în general de adepții stilului retro și rămâne un element vestimentar în armatele mai multor țări ale lumii. (D.P.)

 
Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/istoria-palariei/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în apariția, istoria și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s