Cum să citim rapid și inteligent

Cum să citim rapid şi inteligent

 Sursa: Christian Drapeau, autorul cărții ”J’apprends à Apprendre” (Editions de Mortagne, 1996), în română ”Învață cum să înveți repede”, Editura Teora, 2000.

     Cei mai mulţi dintre noi au învăţat să citească pe la vârsta de şase ani. Am învăţat să citim silabă cu silabă şi de atunci nu am progresat deloc, am reuşit să creştem doar, modest, viteza de lectură. Citim în continuare cuvânt cu cuvânt, pronunţând fiecare cuvânt mental, doar că o facem pur şi simplu mai rapid.

O persoană normală citeşte între 150 şi 300 de cuvinte pe minut. Cu câteva trucuri şi un antrenament minim, este posibilă dublarea acestei viteze de lectură. Dar cu un antrenament serios şi riguros, se poate ajunge adesea la 1500 de cuvinte pe minut sau chiar mai mult. De exemplu, o carte medie, de aproximativ 250 de pagini, o veţi citi în mai puţin de o oră!

Dublarea vitezei de lectură

Dublarea vitezei de lectură, nimic mai simplu. Dacă observaţi bine pe cineva în timp ce citeşte, veţi vedea că ochii săi se mişcă de la stânga la dreapta, cu frecvente mişcări sacadate spre stânga. Pentru un singur rând, veţi putea observa uneori până la zeci de astfel de întoarceri în urmă. Aceste mişcări sunt absolut normale din punct de vedere neurologic, dar inutile pentru cursul lecturii şi constituie o pierdere de timp.

Pentru a elimina aceste mişcări retrograde, este suficient să furnizăm un ghid ochiului şi cel mai bun este degetul. Degetul serveşte de ghid şi ochiul îl urmează de manieră rectilinie. Faceţi această experienţă. Cronometraţi-vă citind ca de obicei un text de aproximativ 1000 de cuvinte. Apoi alegeţi un alt pasaj de aproximativ 1000 de cuvinte şi citiţi-1, de data aceasta, urmărind fiecare rând cu degetul. A crescut viteza de lectură? Fără îndoială.

Înzecirea vitezei de lectură

Pentru a ajunge la o creştere considerabilă a vitezei de lectură, este nevoie de un antrenament mai serios şi mai asiduu. Acest antrenament se face la trei niveluri:

• creşterea supleţei muşchilor oculari;

• dezvoltarea vederii periferice;

• dezvoltarea lecturii ideografice.

Supleţea muşchilor oculari

Am vorbit deja despre tulburările de convergenţă oculară. Dacă aveţi tulburări de convergenţă, trebuie să vă resemnaţi că nu veţi putea niciodată să fiţi un cititor rapid emerit. Trebuie deci, înainte de orice, să fie restabilită o perfectă armonie la nivelul oculomotricităţii. O dată desăvârşită această reeducare, dacă este nevoie, prima etapă este cea de creştere a supleţei muşchilor oculari.

Muşchii oculari, în număr de şase, sunt printre muşchii cei mai puternici ai corpului în raport cu rolul pe care trebuie să-i îndeplinească. În acelaşi timp, cu toate că sunt bine adaptaţi sarcinii lor, ei rămân, cel mai adesea, insuficient utilizaţi. Când privim la stânga sau la dreapta, cel mai des o facem întorcând capul. Ochii nu fac decât o uşoară mişcare laterală în orbita oculară, aceasta conducând la o lipsă de supleţe a muşchilor oculari. Ori, dacă vrem să dobândim o viteză bună de lectură, această supleţe este esenţială.

Iată un exerciţiu simplu şi eficace care va permite o bună întindere a musculaturii oculare.

Aşezaţi-vă confortabil şi priviţi cât mai departe posibil, succesiv în jos, în sus, la stânga, la dreapta şi în dirccţia celor două diagonale încrucişate. În fiecare dintre aceste direcţii menţineţi întinderea timp de zece secunde. Dacă resimţiţi câteva dureri uşoare, înseamnă că acest exerciţiu este exact ce vă trebuia.

Faceţi această întindere a muşchilor oculari de câteva ori pe zi: la trezire, în timpul unei pauze sau în timpul mesei. Muşchii oculari vor deveni supli în cel mult o săptămână. În afară de faptul că veţi fi pregătit pentru lectura rapidă, trebuie să ştiţi că acest exerciţiu ocular ar putea foarte bine să determine dispariţia migrenelor provocate de lectură, dacă este cazul.

Dezvoltarea vederii periferice

Retina ochiului este alcătuită din două părţi: regiunea centrală, responsabilă de vederea binoculară, şi regiunea periferică, asigurând vederea periferică, aşa cum o indică şi numele.

Faceţi exerciţiul următor. Opriţi-vă câteva clipe şi fixaţi un punct la câţiva metri în faţa dumneavoastră. Păstrând acel punct fixat, veţi constata că va fi în acelaşi timp posibil să vedeţi şi să identificaţi mai multe obiecte prezente în jur. Veţi observa aceste obiecte graţie vederii periferice.

Acum, fixaţi punctul din textul scurt care urmează şi, păstrând acel punct fixat, încercaţi să citiţi cât mai multe cuvinte posibil de o parte şi de alta.

Lectura rapidă nu rezultă dintr-o mişcare mai rapidă a ochilor, ci dintr-un număr mai mic de fixări, cu o mai bună vedere periferică.

În lectura normală, există o fixare succesivă pe fiecare cuvânt şi, cel mai des, o pronunţie mentală a fiecărui cuvânt. Din contra, în lectura rapidă, nu există decât două sau trei puncte de fixare pe rând şi, la cititorii foarte rapizi, un singur punct poate uneori să acopere conţinutul mai multor rânduri de text.

Ochiul nu vede cu claritate decât atunci când este imobil. Priviţi de aproape pe cineva care observă un obiect în mişcare; nu veţi vedea ochii urmărind cu regularitate obiectul, ci o serie de mişcări sacadate, cu tot atâtea puncte de fixare, în timpul cărora ochii sunt imobili o fracţiune de secundă. La fel, Ia cititorul rapid, ochii nu se mişcă mai repede – adesea chiar mai lent – dar numărul de fixări este diminuat concomitent cu îmbunătăţirea vederii periferice. Există mai puţine fixări şi fiecare dintre ele acoperă o suprafaţă mai mare.

Obiectivul este, deci, de a dezvolta o mai mare acuitate la nivelul vederii periferice pentru a vedea, la fiecare fixare, un număr mai mare de cuvinte. Astfel, este diminuată nevoia de a multiplica fixările şi este cu atât mai crescută rapiditatea lecturii.

Cum dezvoltăm vederea periferică?

Mai întâi, antrenaţi-vă fixând un punct pe un perete sau undeva în spaţiu, încercând în acelaşi timp să vedeţi un număr cât mai mare de obiecte în spaţiul înconjurător. Când vă plimbaţi pe trotuar, fixaţi un punct în depărtare sau un punct imaginar şi încercaţi să citiţi afişele şi înscrisurile de pe stradă, păstrând tot timpul ochii fixaţi în punctul iniţial. Identificaţi toate obiectele pe care le întâlniţi, mai apropiate sau mai îndepărtate. Făcând acest lucru, vă veţi dezvolta vederea periferică zilnic, fără să trebuiască să-i consacraţi un timp precis.

Un al doilea exerciţiu constă în a fixa un cuvânt într-un text şi în a încerca să vedeţi cât mai multe alte cuvinte, păstrând ochii fixaţi pe cuvântul iniţial. Exersaţi pe grupele de cuvinte de mai jos. Fixaţi cuvântul din centru şi identificaţi succesiv, de o parte şi de alta, primul cuvânt de deasupra şi de dedesubt şi aşa mai departe, ochii rămânând fixaţi pe cuvântul din centru.

Fără îndoială, realizaţi că atunci când veţi putea citi astfel, cu un singur punct fixat, patru, cinci sau şase rânduri pe verticală, iar cu două sau trei puncte fixate să puteţi acoperi totalitatea textului pe orizontală, veţi citi o pagină de aproximativ 300 de cuvinte în mai puţin de zece sccunde, ceea ce este echivalent cu o carte de aproximativ 300 de pagini în mai puţin de o oră.

Al treilea exerciţiu. Procuraţi-vă un roman comercial. Asiguraţi-vă că este cât mai plicticos pentru a nu avea dorinţa de a-l citi, fiindcă asta ar deranja exerciţiul.

Trasaţi pe text două sau trei linii verticale şi citiţi-l nefixând pentru fiecare rând decât liniile. Veţi avea astfel pe fiecare rând două sau trei puncte de fixat. La început, concentraţi-vă doar să identificaţi fiecare cuvânt, chiar dacă înţelesul se dovedeşte nul. Amintiţi-vă că scopul exerciţiului este strict cel de dezvoltare a vederii periferice. Înţelegeţi acum de ce cartea cea mai plictisitoare va fi cea mai potrivită!

Exersaţi pe textul următor. Cu uşurinţă, fără a avea de făcut eforturi particulare, veţi obţine o bună înţelegere şi, după câteva săptămâni, veţi fi surprinşi să citiţi astfel, cu un procent de înţelegere şi de reţinere superior lecturilor anterioare.

exercitiu-2Dezvoltarea lecturii ideografice

În sine, exerciţiile descrise până acum vor permite dezvoltarea lecturii ideografice. Dar, înainte de orice, ce este lectura ideografică?

Citiți aceste două cuvinte:

        ivenc  vecin

Pe care l-aţi citit mai repede? „Vecin”, fără îndoială.

Totuşi, aceste două cuvinte conţin exact aceleaşi litere. Diferenţa rezidă în faptul că aţi întâlnit deja cuvântul „vecin” şi l-aţi recunoscut. Nu a trebuit să identificaţi fiecare literă pentru a decoda acest cuvânt; îl recunoaşteţi cam ca şi când ar fi vorba de un desen, de o pictogramă. La fel se întâmplă şi dacă citiţi acest cuvânt:

exercitiu-3Recunoaşteţi, fără îndoială, cuvântul „vecin”; totuşi, nu există nici o literă, doar linii si curbe evocând cuvântul „vecin”.

Avem astfel capacitatea de a citi cuvintele nu descifrându-le, ci recunoscându-le din punct de vedere morfologic. Până acum aveam obiceiul de a face o lectură auditivă, pronunţând fiecare cuvânt mental. Acum, ne antrenăm pentru a face o lectură pur vizuală. După cum veţi constata, cel mai dificil lucru va fi de a combate această veche obişnuinţă care vine din primii ani de şcoală, adică lectura auditivă.

Demersul este totuşi simplu, nu este decât o chestiune de antrenament, de perseverenţă şi de practică regulată. Pentru dezvoltarea lecturii ideografice sau pur vizuale, reluaţi romanul plicticos în care aţi trasat acele linii verticale şi citiţi-l aşa cum a fost descris până acum, dar, de data aceasta, numărând în gând. Faptul de a număra va face imposibilă pronunţia mentală a cuvintelor.

Repetăm că la început nu veţi avea decât un procent mic de înţelegere. Rezumaţi-vă doar să recunoaşteţi corect fiecare cuvânt. Cu timpul, veţi începe să înţelegeţi şi veţi constata cât de relaxantă este lectura vizuală şi – după serioase eforturi – mult mai uşoară decât lectura auditivă.

O dată muşchii oculari bine exersaţi, vederea periferică ascuţită şi renunţând la pronunţia mentală în timpul lecturii, veţi fi gata să atacaţi lectura rapidă.

Trebuie să ţineţi minte că o carte nu este decât un instrument şi lectura nu este decât un mijloc. Obiectivul nu este de a citi cât mai rapid posibil, ci de a adapta viteza de lectură la dificultatea textului, la pertinenţa anumitor pasaje şi în funcţie de informaţia căutată. Veţi face când o trecere rapidă, când o lectură mai lentă dacă este vorba de concepte noi sau de un vocabular neobişnuit; când veţi fi pe teren cunoscut, lectura va fi rapidă şi selectivă, iar când subiectul va fi fără interes, veţi escamota efectiv mai multe pagini. Dar chiar la 1200 de cuvinte pe minut, înţelegerea va fi foarte bună.

Va trebui să adoptaţi o mişcare foarte suplă, precum cea descrisă mai jos. La începutul paragrafului, acolo unde este, în general, exprimată ideea de bază, veţi restrânge uşor mişcarea şi, o dată prinsă această idee, puteţi accelera fără să pierdeţi informaţiile.

Reţineţi că în desenul din fig. 63, urma indică mişcarea degetului. Amintiţi-vă că pentru a vedea bine, ochiul trebuie să fie imobil, deci, acesta nu va urmări traiectoria continuă, ci va fixa câteva puncte care să-i permită să acopere întregul text.

exercitiu-4Cu cât subiectul textului va fi mai familiar, cu atât veţi putea citi mai repede. Faptul de a întârzia puţin la începutul paragrafului este un mod de a vă familiariza cu conţinutul lui. încă o dată, nu o vom repeta niciodată destul, cartea este un instrument şi trebuie utilizat cât mai flexibil.

Citiţi textul următor:

înainte de a fi făcută o punte între Orient şi Occident şi înainte ca Orientul să impună lumii occidentale bogăţia sa în multe privinţe, vegetarianismul era adesea considerat în Occident ca un sinonim al sărăciei. Totuşi, în toate timpurile, vegetarianismul a avut apărători vajnici. O scurtă trecere în revistă a istoriei este suficientă pentru a arăta că au existai întotdeauna numeroşi adepţi şi că a fost luat în considerare de un număr important dintre cei care ne-au marcat destinul.

Acest text conţine 79 de cuvinte. Acum, recitiţi acelaşi text, care nu conţine de accastă dată decât cuvintele-cheie: 24 de cuvinte.

înainte […] punte între Orient şi Occident […] vegetarianism […] sinonim al sărăciei […] apărători vajnici […] întotdeauna numeroşi adepţi […] luat în considerare de cei care ne-au marcat destinul.

Aţi înţeles mai puţin bine decât prima dată?

Pentru a fi agreabil, un text trebuie să fie complet. în acelaşi timp, din punct de vedere al informaţiei, există o enormă redundanţă şi multe cuvinte se dovedesc inutile. La început, se întâmplă adesea să dezvoltaţi un sentiment de culpabilitate pentru a nu fi citit integral fiecare cuvânt. Veţi constata repede nu numai că veţi înţelege foarte bine chiar dacă citiţi rapid şi săriţi câteva cuvinte, dar înţelegerea va fi îmbunătăţită. Faptul de a acumula o mare cantitate de informaţii într-o perioadă de timp scurtă favorizează legăturile, asociaţiile şi oferă o vedere dc ansamblu asupra subiectului tratat.

Dar, să ne oprim aici, fiindcă alunecăm uşor spre ceea ce eu numesc lectura inteligentă. Acum că citim rapid, să vedem cum să citim o carte.

Lectura inteligentă

Am menţionat deja, atunci când am vorbit despre mnemotehnică şi despre memoria asociativă, importanţa de a avea o vedere globală asupra unui subiect înainte de a-1 aprofunda. Lectura inteligentă se bazează, între altele, pe acest principiu.

Timpul este mult prea preţios pentru a-l risipi citind lucruri care se dovedesc adesea inutile sau pentru a reciti acecaşi lucrare deoarece prima lectură nu a lăsat decât puţine urme în memorie. Atunci, cum trebuie citită o carte pentru a extrage maximum de informaţii şi esenţialul?

Lectura unei cărţi se face în patru timpi. în primul rând, trecerea în revistă, în al doilea rând prelectura, în al treilea rând lectura şi, în final, recitirea (re-lectura).

Trecerea în revistă

Trecerea în revistă a unei cărţi constă în a sublinia toate informaţiile pe care aceasta ni le poate furniza pentru a ne permite să o situăm într-o categorie şi să ne facem o imagine globală, un plan mental.

Mai întâi, titlul. Evident, îmi veţi spune, dar puteţi să-mi daţi titlurile ultimelor trei cărţi pe care le-aţi citit? Dar al celei pe care o citiţi acum?

Un titlu bun ne dă multe indicii asupra conţinutului unei cărţi şi constituie un bun element mnemotehnic. Fie că este ironic, metaforic sau provocator sau, pur şi simplu, neutru şi descriptiv, titlul spune multe despre temperamentul autorului şi despre maniera în care înţelege să trateze subiectul. Este scris cu litere convenţionale, stilizate sau cursive? Acest element ne spune, de asemenea, multe despre deschiderea spirituală, conformismul sau uşurinţa autorului. Bineînţeles, nu va fi judecată o carte doar după titlu, dar faptul dc a ne opri aici câteva secunde ar putea salva multe altele în continuare.

În ce an a fost scrisă lucrarea? Nu veţi avea aceeaşi atitudine citind o carte despre constituţia canadiană, dacă ea a fost scrisă în 1993 sau în 1963; sau o carte despre condiţia femeii datând din anii ’60, fiindcă situaţia a evoluat puternic de atunci; sau o carte de istorie despre apariţia creştinismului, dacă datează de dinaintea descoperirii manuscriselor de la Marea Moartă; sau o lucrare ştiinţifică de vârf, dacă datează de mai mult de cinci ani etc.

Apoi, opriţi-vă la cuprins. Parcurgându-l, veţi vedea diferitele subiecte abordate de către autor, ceea ce permite plasarea cărţii în ansamblu într-un context global.

Este o carte de istorie? Despre ce epocă este vorba? Ce subiecte sunt abordate? Este destăinuită opinia autorului? Putem observa un fir conducător, o idee de bază?

Este o carte de filosofie? Despre ce este vorba? Despre istoria filosofiei? Despre un filosof anume? Despre evoluţia gândirii filosofice a autorului? Poate fi stabilită o continuitate şi remarcat ceea ce vrea autorul să demonstreze sau să exprime? Etc.

În această etapă, dacă acea carte pare să vă intereseze sau vă este utilă pentru o lucrare oarecare, este o idee excelentă să divizaţi subiectele abordate şi să pregătiţi o hartă mentală a cărţii.

Apoi, încheiaţi această etapă a trecerii în revistă răsfoind cartea în mod sumar pentru a spicui anumite detalii pertinente. De exemplu: dedicaţia; ideologia sau persoana căreia cartea îi este dedicată spune multe despre autor.

Opriţi-vă câteva clipe asupra figurilor sau imaginilor şi citiţi-le legendele. Nu se spune că o imagine valorează cât o mie dc cuvinte? Dacă, în carte, conceptele abordate sunt bine ilustrate prin fotografii, desene, scheme sau grafice, veţi avea atunci o idee despre carte, ceea ce va face lectura mult mai uşoară. Veţi avea impresia citind că sunteţi pe un teren cunoscut. Totuşi, nu vă pierdeţi în această trecere în revistă. Ea nu are drept scop decât să vă familiarizeze cu lucrarea şi să vă facă o idee despre conţinutul şi despre maniera în care va fi tratat subiectul. înţelegerea şi reţinerea vor fi mult mai bune.

Prelectura

O dată trecerea în revistă încheiată, faceţi o lectură parţială a lucrării. Veţi constata că, foarte des, ideea de bază a unui paragraf este exprimată în prima frază şi cea a unui capitol este exprimată în primul sau primele paragrafe. Restul nu conţine decât o dezvoltare a acestora. Acesta este în mod special adevărat pentru un articol de ziar sau de revistă.

Prelectura constă deci în a citi unul, două sau trei dintre primele paragrafe ale fiecărui capitol, până când subiectul capitolului capaiă sens. Uneori, sunt suficiente câteva rânduri. Astfel, citiţi mai înlâi primele două sau trei paragrafe ale introducerii. De fapt, citiţi suficient de bine pentru a afla care este punctul de plecare al autorului şi care este maniera în care înţelege să trateze subiectul. Apoi citiţi primele paragrafe ale concluziilor. Astfel, veţi putea distinge punctele de plecare şi unde s-a ajuns; veţi şti de unde pleacă autorul şi unde doreşte să vă conducă. Apoi, citiţi primele paragrafe ale fiecărui capitol. În timpul acestei prelecturi, evitaţi să subliniaţi şi să adnotaţi cartea. Ceea ce vi se pare important şi pertinent poate deveni adesea secundar în urma unei lecturi mai aprofundate.

Obiectivul prelecturii este:

• de a merge un pic mai departe decât la trecerea în revistă pentru a prinde ideea generală a cărţii şi pentru a vedea cum tratează autorul subiectul;

• de a se expune în mod sumar conţinutul lucrării astfel încât lectura următoare să se facă, într-un fel, pe teren cunoscut şi de a crea un plan general favorizând asociaţiile şi imaginile;

• de a judeca dacă acea carte merită să fie citită, dacă este susceptibilă să ne furnizeze câteva informaţii pertinente.

Veţi fi surprins să constataţi că o scurtă prelectură vă va livra adesea esenţialul lucrării şi că lectura completă nu vă va oferi mai mult. Această etapă constituie o economie de timp considerabilă în pregătirea unui examen sau a unei teze. În plus, dacă prelectură vă dezvăluie că, în cele din urmă, cartea nu corespunde cu ceea cc v-a lăsat să subînţelegeţi titlul, atunci aţi economisit câteva ore de lectură. Din contră, dacă prelectura vă va incita, atunci vă veţi lansa imediat în lectura lucrării respective.

Lectura

Mult timp am considerat cărţile ca fiind ceva aproape sacru. Nu le deschideam niciodată prea tare pentru a nu deteriora coperta. Niciodată nu scriem în interiorul unei cărţi şi dacă, dintr-un motiv oarecare, trebuia să o fac, foloseam un creion moale şi un scris fin, încât abia era vizibil. Apoi, într-o zi, la universitate, un prieten mi-a dat o carte acoperită de adnotări în toate culorile, subliniată în toate părţile şi cu câteva colţuri de pagini îndoite. Reacţia mea imediată a fost: „Ce lipsă de respect faţă de o carte!” A lui a fost la fel de promptă: „Conţinutul este important, restul nu este decât hârtie vulgară.” Cu câteva cuvinte, ştersese imuabilul meu respect pentru tot ceea ce era scris. într-o clipă, am devenit conştient de atitudinea mea puerilă faţă de cărţi. De atunci, fiecare carte pe care o citesc devine efectiv un şantier de lucru.

Încă o dată – şi pentru totdeauna – o carte este un instrument de lucru şi totul este justificat pentru a putea extrage cât mai multe informaţii posibil. În timpul lecturii veţi lua notiţe, veţi sublinia şi veţi adnota cartea.

În timpul lecturii, veţi pune de asemenea în practică ceea ce am spus despre lectura rapidă. Faptul de a fi făcut o bună prelectură vă va permite să obţineţi o bună viteză de citire. Veţi citi accelerat atunci când autorul abordează noţiuni şi subiecte pe care le cunoaşteţi deja sau care vă sunt nepotrivite sau inutile şi veţi micşora ritmul atunci când un pasaj necesită mai multă atenţie.

Atunci când citiţi un pasaj mai dificil şi nu sunteţi sigur că i-aţi prins sensul sau când, în mod vizibil, anumite detalii v-au scăpat, faceţi o notiţă pe margine sau în partea de sus a paginii şi îndoiţi-i colţul; veţi reveni la re-lectură. Veţi constata că, adesea, ceea ce urmează va clarifica ceea ce vi se părea nebulos.

Citiţi în acest fel toată cartea. Evident, este mai mult decât permis să săriţi complet peste pasajele sau chiar capitolele care nu prezintă interes. Dumneavoastră sunteţi şeful!

Când subliniaţi cu creionul sau cu markerul, evitaţi să faceţi la fel ca cei care subliniază în aşa fel încât, la sfârşit, concluzia să fie că ar fi fost de preferat să sublinieze doar titlul şi să economisească mina creionului! În interiorul unui paragraf nu subliniaţi decât cuvintele-cheie sau expresiile pertinente care au o valoare mnemotehnică. Dacă trebuie subliniat întregul paragraf, atunci marcaţi-l cu o linie verticală pe margine. Ţineţi minte că scopul sublinierilor este de a scoate în evidenţă ceea ce va fi important de recitit la recapitulare. Întotdeauna când subliniaţi, proiectaţi-vă mental în momentul acestei recapitulări. Nu subliniaţi în funcţie de dispoziţie sau din entuziasm că autorul gândeşte la fel ca dumneavoastră. Acest lucru nu va face decât să îngreuneze recapitularea sau re-lectura. Subliniaţi ca şi când, izolând anumite pasaje, aţi rescrie o carte făcută special pentru dumneavoastră.

De asemenea, aveţi mână liberă să faceţi adnotări pe marginile laterale, în partea de sus sau de jos a paginii. Adnotările sub formă de imagini vă vor permite, de exemplu, să repetaţi cu rapiditate anumite pasaje şi, în plus, constituie un element mnemotehnic interesant. Aceste adnotări pot rezuma, cu propriile cuvinte, conţinutul unui paragraf sau al unei pagini, pot face legătura cu o informaţie citită mai înainte sau cu anumite lucruri deja cunoscute. Este ca şi când v-aţi antrena într-o discuţie cu respectiva carte, ca şi când v-aţi însuşi-o. Este ceea ce se numeşte lectură activă. Această manieră de a citi măreşte enorm cantitatea de informaţii reţinute în urma lecturii.

Încă o dată: nu subliniaţi şi nu adnotaţi decât ceea ce vă va permite să regăsiţi firul conducător al raţionamentului sau un element complementar important care vă va fi util la recapitulare. Orice exces în acest sens nu va face decât să vă îngreuneze recapitularea sau re-lectura.

În final, reţineţi că dificultăţile sau lacunele sc schimbă cu timpul şi, ceea ce este important de subliniat astăzi, ar putea foarte bine să devină secundar, chiar inutil, în câteva săptămâni. De asemenea, puteţi da o valoare cronologică adnotărilor utilizând diverse culori. Adnotaţi şi subliniaţi cu albastru la prima lectură. La recapitulare, adnotaţi şi subliniaţi cu verde ceea ce scapă încă memoriei şi înţelegerii dumneavoastră. Apoi, la pregătirea unui examen, subliniaţi şi adnotaţi cu roşu ceea ce vă pune totuşi probleme. Vor fi singurele elemente asupra cărora va trebui să vă opriţi şi să insistaţi sau să vă consultaţi profesorul. Veţi salva astfel un timp considerabil.

Dacă citiţi o carte în scopul de a redacta un rezumat sau un eseu tematic şi sunteţi inspirat în urma citirii unui pasaj sau altuia, puteţi întrerupe lectura şi scrie o parte din lucrare. Adesea, lectura pe un subiect dat face să reapară în minte ceea ce ştim deja despre acea temă şi asta ne inspiră în privinţa modului de abordare a problemei.

Dacă citiţi un pasaj pe care doriţi să-l citaţi, subliniaţi-l cu o anumită culoare şi continuaţi-vă lectura. La sfârşit, nu aveţi decât să transcrieţi toate aceste citate, care vor putea fi utilizate integral sau vor putea să vă inspire în propria redactare. Citind mai multe cărţi, veţi avea un număr de citate sau de pasaje conţinând ideile de bază pentru ceea ce vreţi să exprimaţi. Veţi putea să le clasaţi pe subiecte şi să le utilizaţi pentru a construi propriul raţionament. Veţi putea astfel să faceţi o muncă de sinteză de o mare calitate.

Re-lectura

Această etapă nu este întotdeauna necesară. Dacă v-aţi însuşit bine tot conţinutul cărţii în timpul lecturii, nu este nevoie de re-lectură. Re-lectura constă în a reveni asupra pasajelor mai importante sau mai dense, care vehiculează elemente-cheie. De asemenea, este un mijloc foarte interesant – amintiţi-vă de curbele de memorizare – de a face o primă şi rapidă recapitulare şi de a fixa în memorie ceea ce este de reţinut din acea lucrare.

Punând în practică lectura rapidă însoţită de lectura inteligentă, în afară de a economisi un timp preţios, vă veţi mări capacitatea de înţelegere şi de reţinere, de o maniera surprinzătoare. Nu uitaţi niciodată că o carte constituie o bogăţie minunată, dar nu este, cu toate acestea, decât un instrument de lucru!

Sursa: Christian Drapeau, autorul cărții ”J’apprends à Apprendre” (Editions de Mortagne, 1996), în română ”Învață cum să înveți repede”, Editura Teora, 2000.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în materiale didactice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s